Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate, ce-n zbor invers le pierzi,
Și cântec istovește: ascuns cum numai marea,
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.

(Ion Barbu)